
Ansamblul de vehicule constând dintr-un autovehicul trăgător din categoria C şi o remorcă sau semiremorcă a cărei masă totală maximă autorizată este mai mare de 750 kg;
Cursul conține două module, unul teoretic și unul practic.
După finalizarea părții teoretice, vei trece la instruirea practică, care include sesiuni de conducere pentru a te familiariza cu manevrarea vehiculului în condiții reale.
- Vârsta minimă pentru categoria CE este de 18 ani, cu condiția obținerii unui certificat de atestare profesională.
- Cursantul să nu fi fost condamnat pentru infracțiunile prevăzute la Art.24 din O.U.G. 195/2002.
Pe 2 februarie 2023, la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial, a intrat în vigoare legea nr. 385 care prevede reducerea vârstei minime de obținere a permisului de conducere pentru categoriile C, CE de la 21 de ani la 18 ani și pentru categoriile D, DE de la 24 la 21 de ani, cu condiția obținerii unui certificat de atestare profesionala.
Carte de identitate;
Fișă aviz medical (Pentru a putea obține acest aviz, este necesară adeverința medicală de la medicul d-voastră de familie precum că sunteți apt pentru a conduce un autovehicul);
Cazier judiciar original cu mențiunea „pentru examen auto” (valabilitate 6 luni)
Aviz psihologic;
Minim 2 săptămâni
Proba teoretică:
– un chestionar cu 11 de întrebări (în 15 minute, necesar minim de 9 răspunsuri corecte)
Proba practică:
– de verificare a aptitudinilor și comportamentului, corespunzătoare categoriei CE (minim 45 minute). Trebuie efectuată o manevră specială, constând în mersul pe direcția înapoi, astfel încât să realizeze descrierea unei curbe prestabilite.
Școala va asigura contra cost prezenta autovehiculului la examen.
Școala de șoferi
Informații contact
Înscrie-te acum
Întrebări frecvente
Art.24 din O.U.G. 195/2002 alin. 6
Nu are dreptul să se prezinte la examen pentru obținerea permisului de conducere persoana care a fost condamnată, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru o infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice sau de omor, lovire ori vătămare cauzatoare de moarte, vătămare corporală gravă, tâlhărie sau de furt al unui autovehicul, cu excepția cazurilor când a intervenit reabilitarea.
– Participă la cursurile noastre teoretice unde profesori profesioniști îți vor îndruma pașii.
– Studiază suportul nostru de curs.
– Urmează programul nostru de învățare, studiu, testare în sala multimedia de la Casadi.
– Urmează programul nostru de învățare, studiu, testare on-line pe platforma Casadi
Fiecare cursant primește un suport de curs, beneficiază de exercițiile de studiu, învațare, testare în sala multimedia de la Centrele Casadi și acces on-line pe platforma Casadi.